Vizualizaţi varianta PDF a acestui material aici.

URBANISMUL - definit in Legea 350/2001 - “este un ansamblu de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţiala echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi costruit, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale, precum şi la coeziunea teritorialală la nivel regional, naţional şi european”.

Activitatea de Amenajare a teritoriului şi Urbanism este coordonată de Guvern, în colaborare cu ministerele, consiliile judeţene şi consiliile locale.

URBANISMUL este forma cea mai vizibilă prin care autoritatea statului îşi dovedeşte coerenţa, stimulând dezvoltarea armonioasă a localităţilor.

Din 1989, de când comunismul şi-a ridicat chingile mult prea strâmte cu care manipula dezvoltarea nefirească a localităţilor, Urbanismul românesc merge în derivă, în voia intereselor economice - şi acestea gândite pe termen foarte scurt. Ceea ce se întâmplă în ultimii ani în ţara noastră, modul haotic în care “cresc” localităţile noastre, dezordinea care domneşte în domeniul construcţiilor, în care fiecare locuitor îşi impune propria voinţă şi nu se subordonează unor reguli clare, impuse, susţinute şi urmărite de autoritatea locală, este dovada a 20 de ani de guvernare slabă.

Reprezentanţii statului se tem că susţinând regulile urbanistice vor fi înfieraţi cu stigmatul comunismului - şi sunt catalogaţi astfel de oamenii care, dealtfel, privesc cu plăcere către localităţile ordonate şi armonios dezvoltate “din vest”. Şi consecinţa este că tot reprezentanţii statului sunt criticaţi, şi acuzaţi că sunt slabi şi că nu conduc bine destinele localităţii de care răspund. La fel ca în familie, unde copilul crescut în prea multă libertate, reproşeaza părintelui lipsa autorităţii.

Vintilă Mihăilescu, extras din dezbaterea “Satul ca peisaj cultural”, Revista URBANISMUL nr.2/2009: “nu s-a născut înca ţăranul care din proprie iniţiativă, liber şi nesilit de nimeni, să aibă o viziune arhitecturaloecologico ş.a.m.d. Deci, toate lucrurile frumoase ... vin din două constrângeri. Pe de o parte, reglementări, constrângeri ale statului - de sistematizare, de tragere de linie, de cum ai voie şi cum nu ai voie să construieşti - şi pe de altă parte, modele care aveau o anumită organicitate, care se reproduceau în secole şi erau triate de anumite nevoi şi de o anumită mentalitate. În prezent actorul-stat e un actor slab, reglementările nu sunt foarte eficiente, iar modelele nu mai sunt crescute acolo în acel peisaj, ci vin din alte părţi. Fiecare vine cu un model din Spania, din Austria, din ce a înţeles fiecare din locurile pe care le-a văzut. Şi aceste modele sunt aruncate apoi in spaţiu şi se reiau la scară mică (dacă vecinul meu a făcut o casă cum îşi aduce el aminte că a văzut în Germania, am să fac şi eu aşa, dar cu o plama mai înaltă, cu o camera mai mult ş.a.m.d.)

Setul de reguli arhitecturale pentru localităţile Budeşti şi Sârbi, Grila de verificare a încadrării în specificul local al acestor sate, şi Catalogul cu case în stil tradiţional - lucrări realizate în cadrul programului finanţat de Ordinul Arhitecţilor - sunt instrumente de lucru pe care autorităţile locale le vor putea folosi pentru a păstra armonia şi echilibrul în aceste localităţi, pentru a pune în valoare uriaşa bogăţie culturală lasată de strămoşi şi pentru a proteja cadrul natural unic.

Închei cu vorbele marelui arhitect G. M. Cantacuzino, scrise în anul 1947 în cartea sa “Despre o estetică a reconstrucţiei” şi rămase vii până în ziua de azi :

“Lucrările de Stat, care trebuie să dureze şi să slujească mai multor generaţii, nu pot fi făcute numai pe baza unei imediate rentabilităţi şi a unei eşalonari rapide a amortizărilor. Marile lucrări publice au consecinţe adesea îndepărtate pe care un economist nu le poate afla la capătul logicii sale, dar pe care generozitatea unui creator le poate intui şi prevedea în concepţiile sale ... scopul nu era în primul rând de a crea noi venituri Statului, dar de a înviora viaţa unor regiuni întregi, de a provoca bogăţia, de a da cât mai multe şanse civilizaţiei.”