Transformările arhitecturii tradiţionale în Maramureş. Studiu comparativ Budeşti - Petrova

Autori: Andrei Elvădeanu, Bogdan Ganea

Vizualizaţi varianta PDF a acestui material aici.

1. Tema de cercetare

Principalul subiect investigat a fost gradul în care arhitectura tradiţională se păstrează în satele din Maramureş. Pentru a afla informaţii relevante cu privire la această temă am urmărit mai multe direcţii de cercetare:

• identificarea elementelor arhitecturale tradiţionale;
• arhitectura tradiţională în viziunea localnicilor;
• arhitectura contemporană în viziunea localnicilor;
• estetica construcţiilor;
• materialele folosite, costuri de construcţie;
• criterii care stau la alegerea amplasamentului unor locuinţe noi;
• modele folosite, relaţia cu proiectantul;
• semnificaţia socială a locuinţei;
• porţile şi împrejmuirile ca elemente tradiţionale;
• arhitectura maramureşeană ca element de identitate şi de mândrie locală;
• poziţia localnicilor cu privire la intenţiile specialiştilor arhitecţi de revenire la elementele şi materialele tradiţionale;
• obstacole care ar putea exista în faţa implementării unor reguli arhitecturale inspirate de modul tradiţional de construire;
• importanţa satului pentru localnici;
• evaluarea calităţii vieţii din sat;
• căile de informare.

Al doilea subiect care ne-a interesat a fost aflarea posibilităţii de dezvoltare a turismului în cele două localităţi:

• disponibilitatea sătenilor de a primi turişti;
• condiţii oferite;
• capacitate de cazare;
• opinii despre potenţialul turistic al zonei;
• povestea celor care au început deja să primească turişti;
• opiniile turiştilor despre turismul practicat în acest spaţiu şi importanţa arhitecturii caselor şi a pensiunilor în crearea imaginii satului tradiţional.

2. Metodologie

Studiul s-a desfăşurat în două locaţii din judeţul Maramureş, comunele Budeşti, respectiv Petrova.

Am utilizat ca metode de cercetare ancheta pe baza de interviu şi observaţia participativă pentru obţinerea informaţiilor primare. Pentru Petrova am dispus şi de raportul INTBAU realizat în 2008.

Ca principală metodă de culegere a datelor am ales ancheta pe bază de interviu semistructurat. Virtutea acestei metode constă în profunzimea datelor obţinute. Am urmărit să aflăm informaţii privind valorile profunde ale localnicilor mai ales în ceea ce priveşte arhitectura tradiţională dar şi date cu caracter general despre stilul de viaţă, atitudinea faţă de muncă, obiceiuri, practici şi credinţe. Interviul sociologic ne ajută să recoltăm experienţe, practici, sentimente, gânduri, intenţii, interpretări, aşteptări, judecăţi evaluative în perspectiva particulară a diferitelor categorii de subiecţi şi exprimate în limbajul lor.

Datele obţinute prin metoda anchetei pe bază de interviu diferă de cele obţinute prin metode cantitative cum ar fi sondajul de opinie. Dacă în cel de-al doilea caz ne interesează foarte mult puterea de generalizare, în primul avem de-a face cu o putere mai mare de explicare a mecanismelor care stau în spatele atitudinilor şi opiniilor. Posibilitatea de a generaliza informaţiile obţinute nu vine din număr, ci din relevanţa datelor pentru tema cercetată. Astfel, dacă în cazul sondajului avem nevoie de câteva sute sau chiar mii de persoane investigate pentru a construi un eşantion reprezentativ, pentru un studiu calitativ numărul de cazuri necesare este mult redus, având aici de-a face cu un eşantion teoretic în funcţie de temele care ne interesează pentru investigaţie. Subiecţii cercetării nu trebuie să fie reprezentativi la nivel statistic, ci trebuie să fie reprezentativi pentru tema studiată. Procedeul de identificare a subiecţilor relevanţi este aşa numita metodă a “bulgarelui de zăpadă” - subiecţii intervievaţi recomandă alţi subiecţi cu experienţe asemănătoare lor.

Reprezentativitatea se atinge prin saturaţie, atunci când indiferent de numărul de interviuri suplimentare, obţinem acelaşi gen de informaţii care nu aduc nimic nou pentru tema investigată. De asemeni, tema de cercetare se transformă tot timpul în funcţie de datele obţinute şi se poate lărgi sau restrânge.

Din aceste motive, uneori poate fi suficient un singur interviu cu o persoană cheie sau pot fi necesare câteva sute de interviuri dacă subiectul nu a fost epuizat.

În alcătuirea eşantionului teoretic am urmărit subiecţi relevanţi pentru tema de cercetare. Ne-au interesat persoanele care locuiau în case tradiţionale, persoane care îşi construiseră case recent şi persoane care îşi construiseră casele în anii ’70 (după ce s-a dat legea care prevedea construirea obligatorie a caselor pe două niveluri). Alte persoane relevante pentru subiectul de cercetare au fost meşterii de case, autorităţile locale, proprietarii de pensiuni şi turiştii.

În perioada 25-30 mai, am realizat un număr de 29 de interviuri, după cum urmează:

Budeşti:
• primar, meşter de porţi, 4 meşteri constructori de case, 3 proprietari de case noi, mari, moderne, 3 proprietari de case tradiţionale, 3 proprietari de case din anii ’70 (parter beton, etaj lemn), 2 proprietari de pensiuni, 4 turişti.

Petrova:
• primar, secretar primărie, 1 proprietar de pensiune, 2 proprietari de case tradiţionale, 1 proprietar de casă ’70, 1 proprietar de casă nouă, 1 cioban.

A doua metodă de cercetare pe care am utilizat-o a fost observaţia participativă. Deoarece de multe ori există diferenţe mari între ceea ce spun oamenii şi ceea ce fac, această metodă ne ajută atât să verificăm datele obţinute de la localnici, cât şi să realizăm inferente suplimentare cu privire la modul de viaţă, comportamente, practici.

Principalele categorii ale grilei de observaţie au fost:

• folosirea acoperişurilor tradiţionale (din lemn) în două sau patru ape cu pante repezi;
• folosirea cu generozitate a materialului lemnos;
• folosirea tehnicilor tradiţionale de lucru în lemn: îmbinări în coadă de rândunică, ornamente la stâlpi şi grinzi;
• folosirea împletiturilor din nuiele;
• existenţa prispelor;
• prezenţa porţilor lucrate în stil tradiţional;
• alte materiale de construcţie folosite;
• proporţia diferitelor tipuri de case în numărul total de construcţii;
• tipul de construcţii noi: formă, înalţime, aspect exterior, culori.

3. Rezultate

3.1. Tradiţie versus modernitate

Deoarece cercetarea de teren s-a desfăşurat în două locaţii, am ales să prezentăm rezultatele comparativ pentru comunele Budeşti şi Petrova.

Din discuţiile cu localnicii şi din observaţiile proprii, casa tradiţională maramureşeană este casa din lemn, cu un singur etaj, cu acoperiş înalt, din şindrilă în patru ape. Forma casei este de regulă dreptunghiulară, destul de mică, dar dimensiunile variază. Casa este alcătuită de obicei din două camere, o tindă şi o prispă (şatră). Acest tip de construcţie se păstrează mai ales în Budeşti la casele vechi, dar unele elemente se regăsesc şi la construcţiile mai noi.

Stilul tradiţional de construcţie este foarte apreciat de localnici, atât de cei care au case noi cât şi de proprietarii de case în stil tradiţional, fie ei tineri sau bătrâni. Lemnul este considerat un material atât sănătos cât şi estetic. Deşi poate fi mai dificil de lucrat sau chiar mai greu de obţinut, există suficient de mulţi meşteri prin sate care să poată perpetua tradiţia.

“Când mă duc sus, parcă-s în câmp...sus, la lemn e cu totul diferit, e alt aer, mai sănătos, mai curat” (N.S., pensionar, proprietar de casă cu doua nivele, din piatră şi lemn)

“Fac o casă de lemn, de locuit. Jos e cărămidă, da’ sus îi de lemn” (V.M., meşter de case)

Lemnul este foarte strâns legat de locuire. Tradiţia caselor de lemn, chiar dacă nu se mai păstrează pe deplin, se adaptează modernităţii datorită locului pe care îl ocupă lemnul în concepţia colectivă despre sănătate şi locuinţă.

Construcţia unei case de lemn necesită timp, pricepere şi materiale de calitate. Lemnul trebuie tăiat doar în anumite perioade ale anului şi trebuie lăsat la uscat cel puţin un an. Casa se construieşte în întregime de la bun început şi se lasă “să se aşeze” încă un an înainte de a fi locuită. Pe de altă parte, casele din materiale noi de construcţie sunt mai uşor de ridicat, materialele de construcţie sunt mai ieftine iar construcţia în sine este mai rapidă. Mâna de lucru este mai ieftină şi există mai mulţi meşteri care să poată ridica astfel de construcţii.

Impresia localnicilor este aceea că locuinţele construite cu materiale mai noi sunt mai uşor de ridicat şi mai ieftine. Acest lucru este adevărat doar parţial şi doar în cazul în care dimensiunile se păstrează. Cu alte cuvinte, dacă pentru o casă de lemn sunt necesare două luni de lucru, pentru o casă din bolţari de aceleaşi dimensiuni este necesară o singură lună. în general însă, casele noi sunt mult mai mari, fapt ce implică atât costuri mai mari cât şi un timp mai îndelungat de construcţie.

Un argument în favoarea construcţiilor de tip nou este acela al confortului, casele vechi fiind mult mai mici, mobilate sărăcăcios, fără baie sau alte facilităţi igienico-sanitare. A fost invocat şi motivul spaţiului (capacitate mai mare de locuire) în preferinţa pentru casele noi, chiar dacă majoritatea caselor noi sunt nelocuite sau nemobilate.

“Nu-s mai bune, da-s mai ieftine. Lemnu-i mai greu de făcut. [...] Cu BCA împarţi altfel casa. Faci mai multe camere” (I.M., lucrător în construcţii)

Materialele folosite pentru construcţiile noi sunt bolţarii, cărămida, BCA, ţigla, tabla, fierul forjat, etc. şi doar parţial lemnul. Construcţiile noi nu sunt privite neapărat drept cele mai frumoase din sat, dar cu siguranţă nu sunt nici displăcute de localnici. Ele reprezintă mai degrabă modernitatea vizavi de tradiţie, noul faţă de vechi, moda faţă de învechit.

Cum afirmam şi mai devreme, în satele maramureşene s-a construit foarte mult mai ales în ultimii ani. Majoritatea caselor noi aveau dimensiuni mari, de multe ori mai mari decât ar fi fost nevoie, fără nicio legătură cu stilul tradiţional de construcţie. Pentru a înţelege cauzele acestui fenomen, trebuie să cautăm explicaţii dincolo de costurile materialelor de construcţie sau de rapiditatea de construire.

Casa reprezintă un element central în viaţa rurală. Citându-l pe Trăilă Cernescu: „Construirea de locuinţe şi anexe gospodăreşti, în care au fost investite deopotrivă multe resurse materiale, financiare dar şi un important volum de muncă din partea proprietarilor, a rudelor şi a meşterilor locali, din localităţile învecinate sau mai îndepărtate, arată că avem de-a face cu anumite sisteme de simboluri care nu au fost, sau au fost prea puţin studiate în satele româneşti, din perspectivă socială.” Iar construcţia unei case trebuie privită dincolo de necesităţile materiale şi funcţionale ale unei gospodării.

3.2. Cauzele schimbării

a) Migraţia

Prima cauză pe care am identificat-o şi care se constituie de fapt într-un fenomen generalizat la nivelul întregii ţări este migraţia forţei de muncă în ţările din Uniunea Europeană coroborată cu dispariţia economiei locale. Fenomenul a început imediat după revoluţie. La început au plecat câţiva pionieri pe perioade determinate de timp. Banii câştigaţi în străinătate îi trimiteau în ţară celor care doreau să plece la rândul lor, creându-se astfel reţele de migraţie bazate la început pe rudenie şi ulterior pe vecinătate sau relaţii de prietenie. Fenomenul nu sa generalizat însă prea mult deoarece plecarea în străinătate era destul de costisitoare.

O dată cu ridicarea vizelor migraţia a căpătat o mare amploare mai ales în rândurile tinerilor.

Banii câştigaţi în străinătate au fost investiţi mai ales în case. Cum mulţi dintre migranţi munceau la negru, construcţia unei case era cea mai sigură modalitate de a economisi banii adunaţi. Unii dintre migranţi s-au întors şi au construit personal casele, alţii doar au trimis banii rudelor din ţară care au construit casele pentru ei. Aceste construcţii difereau în mod evident de stilul arhitectural local. Cum majoritatea celor care plecau lucrau în construcţii, au importat modelele din ţările în care lucrau. Casele au fost construite de regulă în vatra satului, pe vechiul loc, fapt ce a dus fie la vânzarea fie la demolarea vechii case construite în stil tradiţional. Proiectantul sau arhitectul aveau mai degrabă un rol birocratic de furnizare a autorizaţiilor sau a unui plan mai detaliat al casei, proprietarul fiind cel care stabilea modelul şi dimensiunile casei.

Mai mult, deschiderea către lume a unor comunităţi cândva izolate a permis un fenomen cât se poate de evident de aculturaţie. Nu au fost importate doar stiluri de construcţie ci şi stiluri de viaţă, comportamente, atitudini. Fenomenul migraţiei şi al construirii caselor impunătoare de către cei care au plecat este întâlnit şi în Budeşti şi în Petrova, casele mari constituind bineînţeles un indicator de status economic prin afişarea ostentativă a bogăţiei atât în ceea ce priveşte construcţiile cât şi maşinile, îmbrăcămintea şi obiceiurile.

Fenomenul migraţiei şi efectele pe care le produce asupra comunităţilor rurale din România este studiat şi de Remus Anghel. Acesta descrie pe baza observaţiilor proprii efectele migraţiei forţei de muncă în oraşul Borşa.

„în fiecare august, mii de Borşeni se întorc acasă. Mulţi au început deja să-şi construiască vile în oraş sau în împrejurimi. Efectele întoarcerii migranţilor se văd pe tot parcursul anului, dar pe timpul verii este o adevărată punere în scenă a succesului şi a bogăţiei. în Borşa, migraţia şi practicile transnaţionale au condus la restructurarea comunităţii locale. Astfel, datorită fluxului de bani de peste hotare, economia locală a devenit dependentă în totalitate de veniturile migranţilor şi s-a reorientat în ultimii ani către comerţ şi construcţii. Relaţiile dintre migranţi şi non-migranţi se schimbă, de vreme ce migranţii pot investi mai mult, pot construi noi case şi îşi pot îmbunătăţi condiţiile de trai”

Anghel, Remus - Changing Statuses: Freedom of Movement, Locality and Transnationality of Irregular Romanian Migrants in Milan, Journal of Ethnic and Migration Studies, July, 2008

b) Specificul zonei

Migraţia forţei de muncă nu este totuşi singurul factor care poate explica construcţiile impozante, în discordanţă cu stilul tradiţional. Luând în considerare fenomenul migraţiei, am putut extrage una dintre explicaţiile apariţiilor construcţiilor noi.

Fără acest fenomen, probabil că sătenii nu ar fi avut posibilitatea financiară de a-şi construi noile case, funcţia de indicator de status economic al acestor construcţii fiind doar un efect colateral al migraţiei. Acest lucru este valabil atât pentru Budeşti cât şi pentru Petrova. Explicaţia cea mai importantă apare însă atunci când sesizăm diferenţele dintre cele două sate. în Budeşti nu doar migranţii, deşi majoritari, sunt cei care şi-au construit case noi. Deşi aparent săraci, locuitorii satului Budeşti au avut avantajul de a nu suferi de pe urma colectivizării. Oamenii au avut întotdeauna terenuri şi animale, resurse economice pe care au fost nevoiţi să le exploateze la maxim din cauza izolării şi a condiţiilor topografice şi de climă. Acest lucru se reflectă foarte bine în atitudinea faţă de muncă, munca fiind valoarea centrală în mentalitatea sătenilor din Budeşti. Este vorba de munca fizică, neremunerată, concepţia de timp liber lipsind în totalitate.

De cealaltă parte, satul Petrova a fost colectivizat iar diferenţele se văd atât în stilul de viaţă, cât şi în valorile şi atitudinile localnicilor. Mai mult, Petrova beneficiază de un drum de acces important care a contribuit foarte mult la relaţia cu exteriorul. Majoritatea sătenilor au lucrat fie la CAP fie prin alte localităţi în industrie sau servicii. Atitudinea faţă de muncă este în mod clar diferită faţă de cea a sătenilor din Budeşti. Valoarea centrală în Petrova este reprezentată de bani, chiar dacă sătenii se consideră şi ei oameni harnici. Efectele colectivizării în Petrova se văd şi în stilul tradiţional de construcţie. Chiar dacă există numeroase case din lemn, majoritatea au acoperişuri de ţiglă, de tablă sau de azbociment. Acest lucru poate fi explicat şi prin faptul că acoperişul este elementul care se schimbă cel mai des la o casă. Multe dintre casele în stil tradiţional din Petrova au avut la un moment dat acoperiş de şindrilă însă accesul la căi de comunicaţie şi transport a făcut mult mai uşoară procurarea materialelor mai rezistente pentru acoperiş, păstrând totuşi restul casei din lemn din motive de sănătate sau estetice. Pe lângă casele în stil tradiţional, în Petrova au fost construite încă dinainte de revoluţie foarte multe case din alte materiale, chiar dacă tot cu un singur nivel. Aceste case au fost construite de sătenii care lucrau în diverse domenii, contribuind cu atât mai mult la dispariţia stilului tradiţional. Un factor la fel de important ca prezenţa colectivizării este drumul naţional care trece prin mijlocul satului. Acest drum a constituit un important mijloc de acces la resurse şi a dus la dispunerea construcţiilor pe marginea drumului. Prezenţa drumului a modificat radical felul de a fi al localnicilor şi ne oferă cea mai importantă explicaţie pentru tema noastră prin comparaţie cu satul Budeşti.

c) Atitudinea faţă de muncă

Diferenţa majoră dintre cele două sate este aceea că dacă în Budeşti vorbim despre o cultură a muncii, în Petrova avem de-a face cu o foarte puternică cultură orală. Cel mai important indicator al culturii orale din Petrova îl constituie băncuţele din faţa fiecărei case orientate spre drumul principal. Ele constituie un loc de întâlnire în care comunicarea este facilitată şi potenţată. în Budeşti însă, lipsa colectivizării, izolarea şi condiţiile grele de trai (Petrova era considerată o comună mult mai bogată decât Budeşti) au dus atât la o mai bună conservare a tradiţiilor şi a stilului arhitectural cât şi la o comunicare mai dificilă între săteni. Dacă în Petrova comunicarea se realiza foarte uşor pe cale orală datorită drumului, în Budeşti comunicarea între săteni este mai degrabă una simbolică. Centru vieţii săteanului din Budeşti nu este locul de întâlnire din faţa casei ci propria gospodărie. Comunicarea în acest caz se face in mod vizual prin dimensiunea porţii, respectiv a casei. Cel care avea poarta mai mare era un om harnic, deci respectat de ceilalţi, deoarece munca era valoarea principală. Respectul dintre sătenii din Budeşti este înlocuit în Petrova de relaţiile de prietenie şi de sociabilitate. Aici casa mare reprezintă un indicator al bogăţiei acumulate cu sau fără muncă.

Casa monumentală are în primul rând o funcţie simbolică. Utilitatea sa este foarte asemănătoare cu cea a „camerei bune” din casa tradiţională. Camera bună, nelocuită, era menită doar să primească oaspeţi şi să fie arătată musafirilor. în camera bună erau depozitate cele mai de preţ bunuri ale gospodăriei, rezultatul muncii de-o viaţă. Asemănător, casa cea mare maramureşană îndeplineşte aceeaşi funcţie cu camera bună. De cele mai multe ori nelocuită, ea reprezintă rezultatul muncii şi are un rol pur decorativ, simbolic. Iar dacă nevoia îi duce pe proprietarii săi să se mute în casa cea nouă, mai construiesc un nivel, o anexă, sau o nouă casă. (cazul meşterului de case din Budeşti care construia o nouă casă cu etaj, în aceeaşi curte cu o casă relativ nouă, neterminată nici ea, dar locuită.)

d) Gospodăria difuză

Importanţa gospodăriei în viaţa socială rurală este afirmată şi de H. Stahl -“unitatea ultimă a satului românesc tradiţional este gospodăria şi nu individul” iar actualitatea acestei idei reiese cel mai bine atunci când ne referim la termenul „gospodărie difuză” Acesta se referă la „recompunerea unor forme de producţie şi consum între membri ai unei gospodării matcă (de origine), în condiţii de deplasare sistematică a unora dintre aceştia. Termenul de „difuză” indică relativa de-teritorializare a gospodăriei ca unitate funcţională, unii dintre membrii săi putând să lucreze, eventual şi să locuiască, la distanţe mai mici sau mai mari de rezidenţa de origine a gospodăriei. Gospodăria difuză devine o formă relativ tipică de organizare odată cu industrializarea şi migrarea unei părţi a membrilor gospodăriilor ţărăneşti la oraş, definitiv sau sub formă de navetă.” Gospodăria difuză apare pentru prima dată în comunism şi poate fi exemplificată mai ales prin practicile de schimburi informale dintre foştii şi actualii membri ai gospodăriei rurale. Dacă noii orăşeni veneau în satele de provenienţă pentru a face rost de produse agricole: legume, fructe, cereale, carne, aduceau în schimb cu ei modernitatea, atât la nivel de obiecte de la oraş, cât şi de mentalităţi sau practici. Aceste schimburi permiteau însă perpetuarea gospodăriei tradiţionale, depăşind spaţiul şi teritorialitatea.

Stahl, H.H. - Contribuţii la studiul satelor devălmaşe, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1959

Mihăilescu, Vintilă - Tranziţia mentală în mediul rural, prezentată la A Doua Ediţie A Conferinţei Societăţii de Antropologie Culturală din România, Ilieni, 1995

Impactul acestui fenomen se observă şi la nivel arhitectural, cei de la oraş construindu-şi de multe ori case în satele din care proveneau sau contribuind cu expertiză şi materiale la noile construcţii. Acest lucru poate fi observat mai ales în Petrova, unde modificarea caselor datează din timpurile colectivizării şi unde cu siguranţă efectul de gospodărie difuză s-a produs. Gospodăria difuză este însă un fenomen cât se poate de actual. în condiţiile migraţiei masive a forţei de muncă, gospodăria rurală se sparge din nou, iar legăturile dintre cei plecaţi şi cei rămaşi permit supravieţiurea vechii gospodării. Cei care pleacă la muncă, de cele mai multe ori temporar, trimit bani acasă atât ca să-şi întreţină familiile rămase, cât şi pentru că tot gospodăria rurală rămâne centrul existenţei. Este firesc aşadar, ca banii câştigaţi în afara ţării să fie investiţi în construcţia de noi case.

Mai mult, gospodăria difuză este un proces contagios. Cum avem de-a face cu comunităţi restrânse, informaţia circulă repede şi nu durează mult până când noile modele sunt importate şi de ceilalţi.

3.3. Potenţialul turistic

„Construirea locuinţei şi organizarea gospodăriei sunt acte de cultură” în cele ce urmează, vom afirma că şi turismul, strâns legat de migraţie, sunt acte de cultură.

Sava, Eleonora - Multiculturalism şi locuire. Un studiu de caz. Memoria etnologică, nr 24-25, iulie decembrie 2007

A doua temă a cercetării s-a axat pe turism şi pe potenţialul turistic al zonei. Ambele comune au potenţial turistic. Concepţia generală a sătenilor este aceea că turiştii ar putea fi interesaţi de localităţile în care trăiesc dar foarte putini s-au gândit că ar putea caza turişti. Motivele sunt fie lipsa infrastructurii, fie condiţiile de cazare pe care ar trebui să le pună la dispoziţie: duş, toaletă, mobilă. Unul dintre proprietarii de pensiune din Budeşti consideră că investiţia pe care a făcut-o a meritat efortul şi crede că turismul din zonă poate fi extins. Turiştii care vizitează Budeştiul sunt foarte interesaţi de arhitectura tradiţională, de împrejurimile care pot fi vizitate şi de stilul de viaţă al sătenilor. Din acest motiv, chiar dacă pensiunea pe care o conduce este construită din materiale noi, intenţionează să revină la specificul tradiţional, placând cu lemn construcţiile existente şi construind altele noi din lemn.

În Petrova, singurul proprietar de pensiune îşi doreşte o mai mare promovare a turismului la nivel de zonă. Turiştii care se cazează în pensiunea din Petrova sunt majoritatea turişti de tranzit aflaţi în trecere spre obiective cum ar fi cimitirul vesel de la Săpânţa sau Mocăniţa. Cu toate acestea şi el consideră că zona are un potenţial turistic foarte mare şi a amintit mai mulţi săteni care intenţionează să-şi deschidă pensiuni, singura dificultate fiind lipsa banilor.

Cazul proprietarului de pensiune din Petrova poate constitui un model, atâta timp cât el reprezintă un fenomen destul de răspândit în Maramureş, dar şi în ţară. Este vorba de migrantul ca „mediator cultural” Un mediator cultural (cultural broker) interpretează şi face accesibile vizitatorilor lucrurile care îi sunt familiare, detaliile exotice, ciudate sau neobişnuite, însuşindu-şi astfel responsabilitatea unei imagini culturale primite. Expertiza în comunicarea culturii este un capital major din moment ce mulţi turişti sunt dependenţi de intermedierea relaţiilor lor cu localnicii în termenii aşteptărilor acestora.

Latour, B., Changer de société - Refaire de la sociologie, Editions de la Découverte, Paris, 2006

Ca proprietar de pensiune, migrantului îi este foarte uşor să îndeplinească rolul de mediator cultural. Proprietarul din Petrova, cândva migrant, s-a achitat cu brio de rolul de mediator cultural pentru turiştii străini care i-au vizitat pensiunea. Este evident că nu este obligatoriu să fi fost migrant pentru a-ţi deschide o pensiune, dar cu siguranţă că cei care au această expertiză de mediator cultural sunt primii recomandaţi. Mai mult, migranţii nu dispun doar de expertiză ca mediatori culturali. Ei sunt şi cei mai importanţi investitori locali, primii care dispun atât de capital, cât şi de cunoştinţe privind utilarea şi necesarul de confort al pensiunilor.

Dezvoltarea turismului în Budeşti şi Petrova este totuşi abia la început. Deocamdată schimbarile majore în viaţa socială se petrec doar la nivelul investiţiei în case şi în confort. Este de aşteptat însă, ca atunci când se vor întoarce, migranţii care au investit în casele noi mai mult ca o datorie socială, să înceapă să practice turismul pentru câştigarea existenţei.

Întoarcerea definitivă a migranţilor este un fenomen incipient, dar care probabil că va căpăta amploare odată cu criza economică, dar este un fenomen care merită studiat în continuare, mai ales prin prisma destinaţiilor viitoae ale noilor construcţii.

4. Concluzii şi recomandări

Atât Petrova cât şi Budeşti sunt sate cu un foarte mare potenţial turistic, atât datorită stilului de construcţie tradiţional cât şi datorită specificului geografic al zonei. Petrova are un drum de acces mai bun însă majoritatea localnicilor sunt foarte săraci. Primii oameni care ar putea să-şi deschidă pensiuni aici sunt cei care şi-au construit casele cu banii din străinătate dacă ar vedea un câştig potenţial şi facil. Ceilalţi care şi-au păstrat vechile case consideră că nu au condiţiile necesare pentru a primi turişti.

Situaţia satului Budeşti este destul de diferită de cea din Petrova. Fenomenul construcţiilor noi are o amploare mult mai mare în rândul celor care au fost la muncă în străinătate ?i mai pu?in în rândul celorlalţi săteni. Principalul pericol în Budeşti este faptul că sătenii îşi demolează sau vând casele de lemn pentru a construi altele noi. Putem vorbi aici şi de un mimetism social, dar mai ales de nevoia de respect a muncii, respect dobândit prin mărimea casei. Din punct de vedere financiar, sătenii din Budeşti nu ar avea atât de mare nevoie de turism pentru a supravieţui. Este evident că factorul economic şi câştigul financiar ar avea destulă importanţă în influenţarea localnicilor pentru a primi turişti dar mult mai important este modelul social pe care l-ar urma.

Cu alte cuvinte, sătenii ar primi turişti dacă şi alţi oameni ar face acest lucru iar acest lucru ar deveni o valoare pozitivă. Soluţiile propuse de noi pentru păstrarea specificului zonei prin dezvoltarea turismului diferă pentru cele două sate. în Petrova, primii care pot dezvolta turismul sunt proprietarii de case noi, cei care au muncit în străinătate şi mai ales autorităţile. Acţiunea trebuie să pornească de la vârf spre bază şi există deja un plan al Primăriei de a cumpăra casele de lemn şi de a construi un sat de vacanţă în stil tradiţional.

În Budeşti însă, dezvoltarea turismului ar trebui să apară ca un proces natural. Oamenii ar primi turişti dacă ar simţi că au de câştigat pe plan simbolic, comunicarea trebuind să se realizeze mai ales pe orizontală. Există însă riscul ca tocmai specificul tradiţional al zonei să se piardă în încercarea de a mări capacităţile de cazare. Cei care şi-ar deschide primii pensiuni ar fi cei care au case noi iar modelul lor ar putea fi important de către ceilalţi tot prin construirea de case noi. Din acest motiv este necesară o comunicare verticală intensă pentru păstrarea stilului tradiţional în noile construcţii sau implementarea unor norme foarte stricte, norme care ar fi respectate cu o probabilitate mai mare decât dacă o astfel de acţiune s-ar desfăşura in Petrova, caracterizată mai degrabă de o anomie (nerespectare a normelor şi creare a altora noi) cauzată în mare parte de colectivizare şi comunism.

Modalităţile de comunicare alese pot fi diferite şi ele în cele două localităţi. Localnicii din Petrova pot fi convinşi mult mai uşor de către autorităţi prin comunicare directă, pe când cei din Budeşti pot fi convinşi de persoane cu statut ridicat şi mai ales pe bază de modele şi poveşti de succes.